Nou | Rubrică de autor: Sănătate de la A la Zen Image

Nou | Rubrică de autor: Sănătate de la A la Zen

Fiecare boală are o poveste.

Nu există boală să apară de nicăieri, iar asta nu are legătură nici cu genetica, nici cu noua medicină germană. Și fiecare dintre noi știe că există vindecări miraculoase, tot așa cum în popor se cunoaște că unii oameni pot muri „de scârbă”.

Eu am stat departe de boli și nu am pronunțat cuvântul „cancer” din același motiv din care nu-i spun niciodată pe nume necuratului. Așa mă protejam eu. Așa m-a învățat bunica.

Pe mine m-a ferit soarta de chestii grave, până la 40 de ani nu am avut nicio intervenție chirurgicală, eu nu știu dacă sunt alergică la anestezie, iar până de curând plecam în călătorie fără să îmi fac asigurare medicală.

Și chiar nu cred în mituri, dar ceva în jur de 40 de ani se întâmplă. Trusa de medicamente s-a transformat într-o cutie medie, apoi într-una mai mare, iar înainte de Crăciun am făcut loc într-un sertar pentru toate medicamentele mele „just in case” și cele pe care am început să le iau.

Înainte de a pleca în Turcia la mare, am legat, fără să vreau, o prietenie frumoasă cu farmacista de la colț, pe care am ținut-o doar pentru mine vreo 25 de minute.

- Dați-mi și pentru diaree, dar și un analgezic rapid și puternic. Și protecție hepatică. Pentru sinuzită puneți, vă rog, ceva. Teraflu. Nu am prescripție, dar un antiobiotic îmi puteți da, vă rog? Că, doamne ferește, prin Turcia să fac vreo febră. Și No-spa, că uneori am crampe. Festal, vă rog. Forte, dacă nu vă supărați. Picături de ochi. Și de urechi. Pastile de gât. Și sirop. Un medicament contra greței, poate merg cu vasul pe mare. Un calmant, că poate apare Tarkan pe plajă. Spray de bronzat, cu ulei, spray cu factor de protecție, ceva pentru arsuri. Știu, spuneam eu zâmbind.

Și abia când am ajuns acasă, mi-am dat seama că pe vremuri luam în drum spre mare doar câteva cutii de prezervative (just in case), cărbune medicinal și pastile anti-mahmureală. Atât.

Acum mi-am făcut asigurare medicală extinsă, am vorbit cu medicul de familie, să știe de mine, că dacă îi scriu, să îmi răspundă, pentru că e urgent. M-am asigurat că poate intra online cu mine. Am cumpărat o valiză mai mare, să încapă tona asta de medicamente și m-am felicitat că nu trebuie să car după mine și tensiometru, pentru că după o cură de turmeric, lavandă și ghimbir, nu am mai avut palpitații și hipertensiune. Bine, doctorița mea spune că e de la tratamentul prescris, dar eu m-am asigurat și cu ceva alternativ. Just in case!

Și frica asta de boală e o boală. Nu știu dacă se datorează pandemiei sau acestei minunate vârste de „în jur de 40 de ani”, dar eu deja am abonament pre-plătit la clinică și am început să mă pricep să citesc rezultatele analizelor. Nu știu dacă sunt precaută, dar fac analize și atunci când mi-e bine. Nu mă rușinez să întreb doctorul de o mie de ori dacă o să mor, când îmi apare vreo alergie sau nu îmi trece durerea de cap cu o Coca Cola și niște chipsuri.

Probabil așa este firesc. Tatăl meu, care era doctor, mereu spunea la vreun simptom de-al meu „Lasă că o să treacă” sau „Așa trebuie”. Și eu credeam mereu în asta. Dar la 40 de ani, am zis să am, totuși, un plan de rezervă și să țin medicii aproape de mine. Just in case!

©Zina Zen

 

Distribuie

Vreau să fac o programare

Lăsați-ne un număr de contact și vă sunăm imediat.

Consultație online Consultație fizică