Voi ați reușit să găsiți echilibrul între greutatea pe care o aveți și cea spre care tindeți? Eu nu. Dar am găsit niște poze mai vechi, în care, pe vremea ceea, credeam că „nu sunt slabă”, și mi le-am lipit de frigider. Pentru că eram perfectă. Doamne, cât aș da să fi avut atunci, mintea de acum. Și să am acum, kilogramele de atunci.

În timp, toată lumea își schimbă și forma, și abordarea față de siluetă. Dar și simțul penibilului ni se modifică în timp. Deși am fost mereu cu forme, dar în căutare continuă de diete și trucuri rapide de slăbit, nu am fost niciodată obsedată de asta. Nu ca prietenele mele foarte slabe, care dormeau în sala de fitness, cântăreau fulgii de ovăz și aveau mereu privirea tristă și, oricum, nemulțumită de rezultatul cântarului. Ele mereu se plângeau mai mult decât mine și nu știu de ce uneori au avut mai puțin succes la bărbați, chiar dacă erau  bine poziționate pe drumul spre perfecțiunea unui corp de Instagram.

Eu mereu am ales și bucuria gustului, și arta gătitului, și turismul gastronomico-culinar. Și niciodată nu putut refuza un platou cu brânzeturi indecent de calorice asociate vinului meu demisec preferat. Iar dacă nervii mei cereau să coc pâine, ca formă de terapie, mă puneam pe frământat. Iar pâinea proaspăt scoasă din cuptor merge perfect cu unt sau cu pate de casă, nu?! Nu mai zic de acel demisec preferat J.

Le invidiam, în schimb, pe spanioloaice sau portugheze, englezoaice sau femei de culoare, pentru lejeritatea și lipsa de complexe cu care își poartă șoldurile, șunculițele și formele care nu intrau în tiparele de revistă.

Și ba lupt, ba îmbrățișez această stare de „câteva kilograme în plus”, ba mă prefac că uit de motivele mâncatului compulsiv, ba mă duc la sală, ba mă conving că „O viață avem!”, ba mă mint că „de mâine” și tot așa.

Nu mi-am creat, încă, o părere despre „body positivity” pentru că eu sunt neutră în această privință. Aș vrea să pot fi relaxată în privința kilogramelor în plus, dar aici e o problemă, pentru că aproape mereu ele vin la pachet cu câteva afecțiuni ale sănătății.

Eu sunt genul clasic de femeie care le știe pe toate, iar ce nu știe, caută imediat pe google. Eu știu de ce ne îngrășăm și cum slăbim. Știu despre calorii, carbohidrați și mișcare. Știu de Rina, Dukan, Colibri și intermitent fasting. Dar până nu am ajuns în programul unui nutriționist, care mi-a acordat asistența, sprijinul și susținerea sa, pe lângă regimuri personalizate și consultanță medicală, eu nu am slăbit cu adevărat niciodată.

Eu sunt bine cu mine. Așa cred. Cei din jur îmi zic că totul e ok și văd asta și în privirea celor care mă interesează. Dar zilele trecute am scos din nou regimurile alimentare, pe zile și mese, am pus parmezanul pe raft, la loc, în magazin, m-am uitat la pozele în care nu gâfâiam la etajul 3 și am zis, „Gata!” De azi, de acum!

Vă mai scriu peste o lună minus câte kilograme sunt cu programul verificat al nutriționistului și deja, prietenului meu. Până atunci, puneți niște tiramisu deoparte pentru mine.

©Zina Zen